TRĂIEȘTE TEATRUL împreună cu noi la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Național de Teatru PRIMAVERA, 5-8 iunie 2014, Casino Sinaia!

Festivalul Naţional de Teatru pentru Tineret PRIMAVERA te invită să Trăieşti Teatrul, în fiecare zi, timp de 4 zile, în perioada 5-8 iunie, într-un cadru de poveste, în Sinaia.
Te invităm să urmăreşti pas cu pas cum ridicăm acest festival, să fii martorul unor poveşti de succes, să cunoşti actori şi să te bucuri de frumos.

Primavera este o poveste frumoasă. O poveste despre oameni cu suflete mari, dornici să schimbe lucrurile definitiv, într-un mod de care să fie mulțumiți. Primavera e voluntariat, echipă și emoție. E o stare de bine pe care noi, organizatorii, ne-o dorim tot anul în avans pentru anul ce vine. Arta, teatrul și talentul tânăr sunt refugiul de care avem nevoie ca să potolim „setea” nebună a acestei lumi de a ne deturna către urât și rău. De 7 ani, noi i-am acordat Regelui Teatru timpul nostru pe care să-l prefacă în emoție, gând bun, sentiment, vis creator. Ne-am dorit cu tot sufletul să-l facem pe Teatru să trăiască prin voi, cei care ne-ați trecut pragul și ați devenit actorii unei piese de teatru care durează de ani de zile. Și nu se va opri. Și Teatrul, da, firește că a trăit și trăiește prin voi la Sinaia!
Anul acesta, vă propunem o călătorie frumoasă către voi înșivă prin teatru. Vrem să-l trăiți cu toată ființa voastră, să nu mai puteți respira de atâta teatru, să vă sufocați iubindu-l până dincolo de stelele universului vostru de tineri actori în devenire. Transformați-l într-un mod de viață! Experiența Primavera 2014 sperăm să vă marcheze, să vă modifice fundamental în bine. Vrem să trăiți cu adevărat fiecare cuvânt al unui mare actor, fiecare gând rostit pe scenă, fiecare zâmbet al celui care vă privește, fiecare sprânceană ridicată a mirare când aflați lucruri noi despre Sinaia și a ei istorie regală, fiecare succes al celuilalt, fiecare respirație dinainte de a intra pe scenă. Trăind în maniera asta Teatrul, vă veți modifica interior fără să știți și veți marca definitiv un loc, o scenă, un eveniment și Universul întreg odată cu ele. Traiește Teatrul alături de noi!

Anul acesta vom marca trecerea la un alt tip de experiență Primavera – o experiență fresh, cool și young. Această a șaptea ediție se va desfășura sub sloganul „Traiește Teatrul”. Vor fi mai multe zile de festival decât în anii precedenți, accentul va cădea pe educația non-formală, pe interacțiunea dintre tinerii participanți din concurs, pe modelarea valorilor și principiilor lor și pe încurajarea exprimării opiniei tinerilor pe teme cinematografice.
În plus, o altă noutate o va constitui celebrarea anuală a unui poet român în cadrul competiției de recitări „Din drag de…”, unde anul acesta vi-l propunem tuturor pe genialul Marin Sorescu.
Această ediție a Festivalului Național de Teatru pentru Tineret „Primavera” este înscrisă în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale (CAEN) al Ministerului Educaţiei Naţionale şi în lista oficială de activităţi a Primăriei Oraşului Sinaia.
Tinerii actori în devenire vor avea parte de o experiență complexă și integrată anul acesta:
- 4 zile de poveste;
- 3 zile de competiţie teatrală;
- 6 workshop-uri susţinute de studenți la UNATC/actori consacrați;
- 4 conferințe motivaționale susținute de personalităţi marcante ale vieții publice, din domenii diverse;
- Spectacol de teatru invitat;
- Să descoperim Sinaia (vizitarea principalelor obiective turistice din oraș);
- Vizionare de film românesc și dezbatere;
- Festivitate de premiere – concert.

Pentru că vrem să-ţi dăm toate motivele să vii, te invităm să descarci Ghidul Participantului şi Regulamentul în care vei găsi răspunsul la toate întrebările tale.
– După ce te convingi că trebuie să fii aici, completează formularul de înscriere şi trimite-l alături de piesa filmată până la data de 1 mai 2014 pe adresa: festivalulprimavera@gmail.com.
– Toate documentele le găseşti aici: facebook.com/primaverasinaia


Primăria Orașului Sinaia, Centrul Internațional de Conferințe „Casino Sinaia”, Centrul Cultural „Carmen Sylva” din Sinaia și Colegiul „Mihail Cantacuzino” Sinaia sunt partenerii tradiționali ai festivalului.